„Grupul ocult“ care asediază DNA

http://revista22.ro/70263638/grupul-ocult-care-asediaz-dna.html

Noua diversiune legată de DNA este doar ultima dintr-un lung șir, menită a acoperi mediatic masacrul din interiorul PSD.

Orice încercare de a înțelege logic și politic, pe program de guvernare, pe evaluarea im­plementării lui sau pe textul moțiunii de cen­zură ce se întâmplă în PSD este fără succes. Ce avem până acum? Pe de o parte, dinspre Liviu Dragnea, care și-a dinamitat propriul guvern, vine o avalanșă de min­ciuni care, până mai de­u­năzi, ne erau prezentate drept adevăruri. Sau invers. Pe de altă parte, Sorin Grindeanu, ca­re nu se dă dus de la Palat, se apără cu o altă avalanșă de nenorociri, aruncate spre fos­tul lui prieten și șef de partid, alături de ca­re, tot până deunăzi, spunea că muncește pen­tru binele țării. Pe valul crizei politice is­cate de coaliția PSD-ALDE, recunoscută pen­tru loviturile repetate date statului de drept, a izbucnit o altă diversiune de proporții, lan­sată pe piață de România TV, televiziunea lui Sebastian Ghiță. „Dușmanul“ este Laura Co­druța Kövesi, inamicul numărul unu al întregii suflări politico-penale.

Cum s-a ajuns la această criză, în condițiile în care nimic nu dădea semne că România a ajuns pe marginea prăpastiei? În 19 mai, Drag­nea declara că „mă mulțumesc toate mi­nis­terele și ca cetățean, și ca președinte de par­tid, și ca președinte al Camerei Deputaților“. După mai puțin de o lună, în 14 iunie, tot Drag­nea venea cu „ceaslovul“ lui Vâlcov, o eva­luare pe 161 de pagini a guvernului, și spu­nea, în CEX al PSD, că doar 13% din măsurile din programul de guvernare au fost îndeplinite. În eva­lu­a­re, Dragnea îi reproșa lui Grin­deanu și ce premierul nu tre­buia să facă. De exemplu, că nu a redus TVA de la 20 la 18%, măsură care are ca ter­men 1 ianuarie 2018. Sau că nu a dezvoltat relațiile cu Ru­sia, lucru menţionat evaziv în pro­gramul de guvernare al PSD. Fără să mai aștepte să li se ceară, toți mi­niștrii, mai puțin Sorin Grindeanu și Au­gus­tin Jianu, PSD-istul de la Comunicații, și-au dat demisia. Coaliția a retras sprijinul politic pentru Cabinetul Grin­deanu, a citit, duminică, moțiunea de cenzură în parlament, iar mier­curi vedem, la vot, dez­no­dământul. Interesant este că PSD nu a pus în textul moțiunii niciun rând din eva­luarea fă­cută de Darius Vâlcov. În schimb, aceasta a fost motivată cu ar­gu­mente de tip Antena 3. Așa aflăm că guvernul trebuie să pice pentru că „un grup ocult“, nu se știe care, este mo­tivul pentru care Grin­dea­nu și Jianu, „sub sub comanda unui deputat/înalt funcționar public [Victor Ponta – n.a.], au ales să își încalce jurământul“ față de popor.

La câteva ore după ce în parlament s-a citit textul moțiunii, când interesul românilor pen­tru circul pesedist era maxim, ecranele s-au îngălbenit cu un breaking news lansat de tele­viziunea lui Ghiță. Un moment numai bun nici că se putea pentru o manipulare ca la carte. RTV a difuzat câteva înregistrări, preluate ime­diat și de Antena 3, care conțin fragmente din­tr-o discuție purtată într-o ședință de lu­cru de la DNA – 30 martie 2017 – la care par­ticipa și Kövesi, așa cum ne explică chiar DNA. Unele afirmații sunt bine însăilate, astfel încât, speculate și mai bine pe ecrane, să dea impresia că șefa DNA are o răfuială personală cu anumiți politicieni.

Ce i se reproșează, de fapt, lui Kövesi, care a ajuns în atenția Inspecției Judiciare, după ce instituția s-a autosesizat în acest caz și a fost sesizată și de ministrul Toader. Pe scurt, în șe­dința cu pricina, șefa DNA le spunea subal­ter­ni­lor ei să își facă treaba. „Cinci săptămâni ni­meni nu a învinuit pe nimeni în DNA. Cine nu are chef de muncă să plece. Rămân zece oa­meni la DNA, dar ăia ne vedem de treabă şi luptăm până în pânzele albe“. Asta le trans­mi­tea Kövesi procurorilor anticorupție, un me­saj pe care orice cetățean de bună-credință îl așteaptă de la un șef de instituție publică.

Șefa DNA își motiva așteptările, amintindu-le pro­curorilor că „posturi în plus avem, polițiști în plus avem, specialiști în plus avem, dosare avem“ și că „mă îngrijorează de ce nu-i în­hă­ţăm! (…) Numai unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei re­chizitorii anul trecut (…). Cu trei rechizitorii nu facem treabă“. Un fragment speculat la ma­ximum de televiziunile supuse puterii este un dialog dintre Kövesi și procurorul Jean-Ni­colae Uncheșelu, referitor la un dosar „cu ca­sele“, despre care șefa DNA spune să „de­ca­pați instituțional și să ajungem la domnul pre­mier care a semnat contractele“. La DNA există în lucru un dosar în care se cercetează vânzarea cu încălcarea legii a peste 967 de locuințe naționalizate din Timișoara, oraș un­de Sorin Grindeanu a fost viceprimar. De alt­fel, însuși ministrul Justiției a subliniat, de du­minică, pe pagina sa de Facebook, că pre­mierul din discuție este Grindeanu.

Așadar, Kövesi se interesa de motivele pentru ca­re nu se mai lucra în ritm accelerat în DNA, care e situația dosarelor, lucruri care îi sunt tre­­cute în fișa postului. De ce, atunci, asaltul asu­pra Codruței Kövesi și „arestarea ei pe loc“, așa cum cere iarăși, acum, Traian Bă­sescu, mai-nou intrat în corul afiliat in­fractorilor? Probabil că „grupul ocult“ nu e cel din textul de moțiune scris de PSD și care s-ar afla în spa­te­le lui Grindeanu. Ci e unul ca­re vrea să sca­pe de Kövesi, de dosare și de puș­cărie, lucruri care, până acum, nu i-au ie­șit. Nimic nou sub soare, noua diversiune es­te doar ultima din­tr-un lung șir, menită a aco­peri mediatic ma­sacrul din interiorul PSD. S-ar putea însă ca, de data asta, diversiunea „gru­pului ocult“ să ai­bă picioare mult mai scurte și să se îm­pie­di­ce de pragul Parchetului Ge­ne­ral, sesizat chiar de DNA pentru infracțiuni pre­cum „in­du­ce­rea în eroare a organelor ju­di­ciare“ și fo­lo­si­rea de „in­formații care nu sunt destinate publicității“.

Ce acoperă scandalul de la Guvern: ORDINUL PENTRU GRINDEANU

O întrebare domină în ultimele zile toate studiourile TV de analiză: ce l-a apucat pe Liviu Dragnea să-și dinamiteze propriul guvern? Comentatori dintre cei mai titrați recunosc că nu înțeleg ce se întâmplă. Totul pare atât de lipsit de logică, de ieșit din tipare, de contraproducțiv încât se recurge la tot felul de explicații improvizate pentru a potoli curiozitatea celor ce așteaptă, mură-n gură, de la alte creiere decât ale lor, elucidarea misterului.

În astfel de situații se poate recurge la o metodă clasică, ce s-a dovedit utilă de atâtea ori în istorie în cazul decriptării unor mari enigme. Căutarea, peste toate contradicțiile, a unui beneficiar cert de pe urma faptelor de neînțeles. Altfel spus, căutarea răspunsului la antica întrebare Cui prodest?

De ceva timp, șefa DNA Laura Kovesi se află sub un asalt pe mai multe fronturi,  ce crește permanent în  intensitate. Rezistența ei, în fața unor acuze ce pe alți demnitari i-ar fi doborât demult, demonstrează că beneficiază de un statut special, cu elemente de protecție ce depășesc substanțial pe cele destinate în mod normal unui șef de cameră parlamentară, ministru ori chiar prim – ministru. Modul în care o întreagă comisie de experți a fost presată să se prostitueze moral pentru a o salva de evidenta culpă a plagiatului, ignorarea de către instituțiile juridice ale statului a tuturor dezvăluirilor (Băsescu, Ghiță, Andronic) de o gravitate excepțională, ce sugerează infracțiuni de la poliție politică până la trădare națională, încercările disperate ale unor interpuși (așa zis ziariști) de a-l manipula chiar și pe președintele Trump în scopul obținerii unei declarații de susținere, din partea acestuia, a LCK sau, măcar, a DNA, sunt doar câteva dintre dovezile evidente că doamna Kovesi a depășit statutul de lider proeminent al „sistemului”, al puterii paralele oculte din România, domnia sa devenind elementul fundamental de rezistență al acestei construcții. Probabil unicul rămas, pentru o perioadă, după trecerea în umbră a lui Florian Coldea.

Multă vreme s-a crezut (și în mare măsură chiar așa a și fost) că spatele, atât de puternic, al LCK este asigurat de americani. Că americanii au principalul interes în susținerea acesteia la nivelul de forță și influență fără precedent la care șefa DNA ajunsese. După alegerea la Casa Albă a lui Donald Trump, mișcările de derută din arealul doamnei Kovesi au demonstrat însă că lucrurile stăteau puțin altfel. Că americanii, da, au susținut-o, dar nu neapărat în urma unor ordine strategice imperative primite de la Washington ci manipulați profesionist de „sistemul” de la București, care era principalul interesat de a-și menține puterea și influența prin intermediul acestei persoane. Altfel spus, oculții noștri dragi, cu năravurile lor moștenite de la vechea securitate, s-au folosit în toată perioada regimului Băsescu de americani, ca instrument de presiune și ca paravan, împingându-i pe aceștia în prima linie a edificării cultului personalității doamnei Laura Kovesi de pe urma căruia să profite ei, oculții, în primul rând.

Acum, după flitul lui Trump (în sensul neintrării în jocul propus de alde Pantazi), se vede bine această tactică; această preocupare disperată a sistemului (securistic și românesc 100%) de a încerca să o mențină pe Laura Kovesi pe post cu orice preț, prin orice mijloace. Ea este garantul puterii sale și trebuie să o apere chiar la vedere, demascându-se, dacă americanii nu mai sunt dispuși să le facă treaba și jocul ca până acum.

Doar că acest deziderat, de a o apăra, devine din ce în ce mai greu de atins în condițiile în care scandalul SIPA se rostogolește cu mari amenințări pentru oculții din justiție, Dan Andronic nu se potolește cu dezvăluirile sale, Ghiță se pregătește de un nou asalt și, colac peste pupăză, ancheta comisiei parlamentare pentru „sufrageria lui Oprea”  primește muniție neașteptată de la generalul Iliescu și, în mod excepțional, de la CCR.

Eu cred că războiul Dragnea-Grindeanu, atât de irațional gândit in termenii logicii imediate, poate fi foarte bine explicat  dacă îl privim ca pe o diversiune pusă la cale de sistem pentru a acoperi, pe cât posibil, scandalurile din jurul LCK.

A mai vorbit cineva, ieri, despre dezvăluirile gravissime ale generalului Iliescu făcute în fața comisiei parlamentare? Nu!

A mai comentat cineva, ieri, decizia cu consecințe spectaculoase a CCR  de a nu considera neconstituțională audierea unui magistrat de către o comisie parlamentară? Nu!

Cui folosește această deturnare a atenției publice de la două subiecte fierbinți, ambele cu ricoșeuri contondente în direcția LCK, spre războiul Dragnea – Grindeanu?

Este evident cui folosește: doamnei Kovesi și oculților care o susțin.

Sigur, retragerea sprijinului politic acordat de o coaliție unui premier, este un eveniment important. Doar că el vine și se așează într-o schemă clasică a diversionilor profesioniste: un scandal mare nu poate fi acoperit decât printr-un scandal și mai mare.

Întrebarea pe care mi-am pus-o, imediat ce am ajuns la această explicație a diversiunii, a fost: cum l-au determinat oculții pe Dragnea să le facă jocul? L-au șantajat cu dosarele lui de la DNA sau l-au manipulat, făcându-l să creadă ceva inacceptabil de grav despre Grindeanu?

Faptul că, în favoarea deciziei de ieri, s-a pronunțat și Călin Popescu Tăriceanu, mă face să dau credit celei de-a doua variante.

Cred că schema diversiunii s-a pregătit astfel:

  • s-a plecat de la un adevăr, și anume că Sorin Grindeanu are oarece legături cu serviciile secrete românești (există cel puțin două dovezi, aceea a absolvirii de către Grindeanu  unui curs la Academia Naţională de Informaţii, și aceea că a fost membru în Comisia de control a SRI);
  • s-au speculat niște decizii al premierului Grindeanu de a numi în cabinetul său anumite persoane apropiate serviciilor (Oana Schmidt Hăineală, generalul (r) SRI Stătescu);
  • prin infiltrații din anturajul lui Dragnea și Tăriceanu aceștia doi au fost intoxicații cu informații (chipurile sigure) despre lucruri grave (și probabil ireale) pe care Grindeanu le-ar fi făcut pe ascuns, în defavoarea PSD, trădându-și astfel partidul;
  • i s-a cerut lui Grindeanu să alimenteze, prin mici gesturi și poziționări rebele (declarații ambigue, postări pe Facebook ironice/critice la adresa unor membrii ai PSD și chiar a lui Liviu Dragnea, contrări cu Gabriela Firea și Olguța Vasilescu, afișarea unei apropieri evidente față de Victor Ponta etc.), o anume distanțare de PSD și de președintele acestuia;
  • s-a creat, prin intermediul unor membrii CEX controlați de sistem, o stare de intoleranță și radicalism anti Grindeanu, care să conducă inevitabil la deznodământul rupturii.

Dovada cea mai puternică a diversiunii vine însă din atitudinea războinică a premierului Grindeanu. Faptul că a refuzat să-și dea demisia, un gest absolut stupid și sinucigaș după retragerea sprijinului politic, denotă executarea unui ordin, din cadrul umei misiuni de inflamare a societății. Pentru ca diversiunea să-și atingă cât de cât scopul, ea trebuia să și dureze. O demisie a lui Grindeanu imediat după terminarea ședinței CEX ar fi scurtat considerabil timpul de revenire la normal. Așa, bruierea scandalurilor legate de Kovesi, va dura ceva mai mult.

 CONTELE DE SAINT GERMAIN ( BLOG)

 

Codruța bate Toba

Nu știu cine a zis, dar bine a zis: de-ăștia cocoțați în fruntea bucatelor în ultimii 26 de ani, doar două doamne ne mai scapă – Doamna cu Coasa și doamna Codruța. Fiindcă, dacă ați remarcat, mafioții, hoții, tâlharii la drumul mare și chiar criminalii deghizați în politicieni nu se cărăbănesc de pe scenă decât ori cu picioarele înainte și șireturile legate, ori cu mâinile înainte, de asemenea legate, dar nu cu șireturi, ci cu cătușe. În rest, ne conduc, ne sfidează și ne umilesc cu voioșie, căci votează prostimea cu ei în prostie.

Uitați-vă numai la fostul ministru Tobă, parecazmpl. Omulețul era atât de bine ancorat în guvernul lui Cioloș că părea turnat acolo din fabricație. Ce dacă era și el un ciorditor mărunt de doctorate? Ce dacă era hoț dovedit? Nu-l clintea nimeni, nici Cioloș și nici Iohannis – dacă, prin absurd, președintele ar fi vrut să-l clintească. Cum Doamna cu Coasa nu-l avea pe răboj, trăiam cu impresia că omul lui Oprea va rămâne înșurubat acolo cel puțin până la alegeri și va avea grijă, evident, ca pe 11 decembrie lumea să voteze cum trebuie, corect, corespunzător, și răposații să nu pună ștampila decât pe Dragnea și pe Tăriceanu. Dar uite că a intrat doamna Codruța pe fir și a cerut ca domnul Tobă să fie nițeluș anchetat, fiindcă știuse de ciordelile subalternilor, dar îi acoperise cât putuse el de bine. În filmul ăsta cu milițieni infractori, Tobă fusese, cu alte cuvinte, găinarul care stătea de șase, cât delapidau ciracii săi banii ministerului, să aibă de tocat pe amante, bairame  și vizoane.

Semnalul pe care Codruța Kovesi l-a dat, bătând Toba să priceapă toți mafioții, e că nimeni din sistem nu mai e protejat. Nimeni dintre autorii marelui jaf național, care s-au rotit în ultimele decenii la putere nu mai poate dormi liniștit. Femeia asta bărbată a dovedit, încă o dată, după cazurile Năstase și Voiculescu, că nu se teme de nimeni și de nimic în țara asta. Că are cojones suficient de multe și de mari ca să trimită toate trompetele și tobele acolo unde le e locul – să cânte după gratii.

Dispariția dintr-un guvern reformist a acestui dinozaur al erei Oprea este binevenită, dar nu suficientă. Premierul Cioloș are acum o mare responsabilitate, fiindcă, apud Stalin, ca să zic așa, contează mai puțin cine și cum votează, și mai mult cine e ministru de Interne. Nu zic să-l pună ministru pe Marian Godină, căci la cât e de inimos ăla s-ar apuca și i-ar învăța pe toți milițienii din  fruntea ministerului să scrie, să citească și să socotească și altceva decât șpăgi, până-n decembrie. Nu zic să-l pună pe Traian Berbeceanu, că ăla probabil, la cât e de justițiar s-ar apuca să-i împuște pe capete pe toți belferii ticăloși din minister. Dar ar trebui pus acolo un om curajos, cum sunt deja atâția în guvernul lui Cioloș, un om dornic și capabil să se ia la trântă cu sistemul. Uitați-vă doar la cazul ministerului Sănătății: cât a fost ministru Achimaș-băiat-de-oraș, mafiile din Sănătate au furat liniștite, iar ministrul a lălăit la greu ancheta privind Hexi-Pharma. Cum a venit Vlad Alexandrescu, lucrurile au început să se miște, iar mafioților li s-a cam tăiat macaroana. Sau priviți cazul ministrului Educației: cât a fost ministru iepurașul fricos de Curaj, era plină țara de doctori. De când a venit Mircea Dumitru, s-a ales praful în doi timpi și trei mișcări de doctoratele furate de Ponta, Oprea, femeia de serviciu și frizerul lui Oprea. Dovadă că, dacă e voință, e și putirință.

Nu știu pe cine va pune luni Cioloș ministru de Interne, dar sper să facă o alegere bună. Căci de alegerea asta va depinde viitorul României pe cel puțin patru ani. Dacă pune tot vreun slugoi din MAI, atunci fără dubiu Dragnea va fi uns premier. Dacă va pune însă un om independent, decis să taie în carne vie și să scoată tot puroiul din Minister, atunci de asemenea Dragnea va fi uns. Dar nu premier.

 http://www.academiacatavencu.info/actualitate/codruta-bate-toba-40264

La fel de prețioasă ca și Patria, lui Carmen Iohannis îi stau de strajă bărbați înarmați

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-30-mai-2016/

La finele unei săptămîni, analiştii politici obişnuiesc să dea evenimentelor şi întîmplărilor de pe scena politică aspectul palpitant al unor clasamente.
Se poate scrie altfel despre cea mai turmentată declaraţie politică a săptămînii.
În cazul săptămînii trecute, pentru locul întîi cu coroniţă concurează zicerea Alinei Gorghiu potrivit căreia se pune la cale o conspiraţie pentru suspendarea Preşedintelui.
De ce poate fi catalogată drept cea mai turmentată declaraţie a săptămînii?
A suspenda pe cineva dintr-o funcţie presupune că acel cineva îndeplineşte funcţia respectivă.
Cum să-l suspenzi pe Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte al României cînd acesta de mult, de la debutul mutării la Cotroceni, e ca și practic inexistent în această funcție?!

Se poate scrie, de asemenea, despre cea mai de Bulă declaraţie a săptămînii.
În cazul săptămînii trecute Cea mai de Bulă declaraţie a săptămînii aparţine procurorului general, Augustin Lazăr. Aceasta a susţinut că Dan Condrea s-a sinucis, deoarece, mai mult ca sigur, ca orice om care ştie ce infracţiune a comis, se aştepta să fie arestat.

Se poate scrie şi despre Cea mai de grădiniţă acţiune a săptămînii trecute.
La acest capitol, iniţiativa lui Valeriu Zgonea de a fi Preşedintele unei şedinţe a Camerei Deputaţilor alcătuită din copii n-are concurenţă.
Sărmanul Bulă al politicii!
Știind că zilele ca președinte al Camerei Deputaților alcătuite din parlamentari îi sunt serioase, s-a gîndit să devină președintele Camerei Deputaților de copii!

În privinţa preşedintelui, analiştii politici se pot întrece pentru a stabili care e cea mai importantă acţiune de pe agenda săptămînală a şefului statului.
Nu-i exclus ca unii cititori să creadă că pentru preşedinte cea mai importantă acţiune a săptămînii trecute a fost conducerea Şedinţei CSAT în care s-a discutat Criza din Sănătate.
Judecînd însă după faptul că, la finele şedinţei, Klaus Iohannis s-a mulţumit să citească – corect şi rar, Textul Comunicatului CSAT, nu cred că şedinţa a avut vreo importanţă pentru Klaus Iohannis.
A fost și el pe acolo, așteptînd să i se dea hîrtiile pe care trebuia să le citească la televizor!

Din punctul de vedere al atenţiei acordate, al pasiunii evidente cu care a fost trăită, al angajării întregii personalităţi în desfăşurarea acţiunii, cea mai importantă acţiune de pe agenda preşedintelui în săptămîna trecută şi printre cele mai importante din mandatul de pînă acum a fost indiscutabil:
Fotografierea nevestei sale, Carmen Iohannis, în ipostaza de participantă la semimaratonul de la Sibiu.

Klaus Iohannis e un soţ exemplar.
Unul dintre acei soţi care, cînd mor, văduva îndurerată ţine să se treacă pe crucea acestuia și în ferparul din ziare calificativul Soţ devotat.
Un soţ devotat pînă la moarte soţiei sale consideră evenimentele din viaţa soţiei mult mai importante decît evenimentele din viaţa sa şi, dacă au o funcţie, categoric mai importante decît evenimentele profesionale.
Aşa se explică prăpastia dintre cele două abordări ale lui Klaus Iohannis.
Şedinţa CSAT, importantă pentru ţară, n-avea nici o importanţă pentru nevasta lui Klaus Iohannis din simplul motiv că nu s-a încheiat cu o paradă de modă.
Semimaratonul de la Sibiu, deloc important pentru ţară, a avut o importanţă colosală pentru Carmen Iohannis.

Era cel mai bun prilej să apară în lume, dar mai ales în spaţiu mediatic, egări, strînşi pe fund, dintre cei purtaţi de june cînd vor să dea gata bărbaţii cu bucile şi pulpele lor.
Una dintre marile probleme ale lui Carmen Iohannis constă în faptul că moare să treacă drept sexy, dintre femeile care aprind privirile bărbaților cînd trec prin fața lor.
Ce puțin din punctul ei de vedere, la semimaraton a fost trăsnet.
Nu numai că egării i-au subliniat formele apetisante, dar mai mult, a alergat păzită de un SPP-ist înzestrat cu pistol.

carmen-iohannis-cros-spp

Naţiunii i s-a sugerat astfel că distinsa Carmen Iohannis e la fel de preţioasă ca şi Patria.
Nu stau de strajă Patriei, ca să n-o fure străinii, bărbaţi vînjoşi, înarmaţi cu pistoale?
Putea să lipsească Klaus Iohannis, soţul soţiei sale, de la acest eveniment, unul dintre cele mai importante din viaţa lui Carmen Iohannis, pentru că i-a dat posibilitatea să poarte egări, un fel de variantă cu pantaloni a minijupei?
Fireşte că nu.

Presa l-a surprins pe Klaus Iohannis făcîndu-i poze soţiei, în pantaloni colanţi, cu telefonul mobil.

2016_05_28_0_1_carmen-iohannis-felicitata-de-presedinte-la-finalul-cursei-de-stafeta-pentru-zambetele-copilasilor-facem-orice_2839

Să rămînă martoră de ce bine îi şedea în egării strînşi pe fund, păzită de un bărbat înarmat!

editorial vechi dar actual :By Way of Deception Thou Shalt Do War

http://300spartans.com.au/index.php?option=com_content&view=article&id=850186:by-way-of-deception-thou-shalt-do-war&catid=218:guest&Itemid=5582&lang=en&utm_source=newsletter_3106&utm_medium=email&utm_campaign=the-latest-news-from-the-300-spartans-website

The motto of Israel’s spy agency, Mossad, is, according to recently defected Mossad agent Victor Ostrovsky: “By way of deception thou shalt do war.” That motto describes more than the modus operandi of the world’s most ruthless and feared organization of professional assassins and espionage agents; it really describes the modus vivendi of an entire race. It is necessary to understand that fact before one can hope to understand fully the role of the Jews in national and world affairs.

The concept of a race eternally at war with the rest of the world is alien to us. It is difficult to believe or even to grasp. When we examine such a concept and begin sifting the evidence it is easy to become confused. On the one hand we have the Old Testament injunctions to the Hebrews from their tribal god, speaking through their prophets, to annihilate every Gentile nation over which they gain power:

And thou shalt consume all the peoples which the Lord thy God shall deliver unto thee; thine eye shall not pity them . . . thou shalt save alive nothing that breatheth. (Deuteronomy 7:16, 20:16)

Similarly bloodthirsty, explicit injunctions are repeated so often in the Jews’ holy books that we can only assume that they are meant to be taken seriously. The historical evidence suggests that in ancient times the Jews did indeed take their religion seriously: they were notorious everywhere and at all times as implacable haters of humanity who in turn were thoroughly despised by every people among whom they lived.

Then on the other hand we have the modern, American Jew in the role of humanitarian, shunning the instruments of war and urging that all citizens, including himself, be disarmed, in order to make the streets of our cities kinder and gentler. Not only do the Jews provide the principal impetus to America’s gun-control effort, but they are found in the forefront of every other squishy, do-good movement, from those ostensibly aimed at reducing hostility between the races to those designed to increase tolerance of homosexuals and their practices.

How are we to make sense of this apparently conflicting evidence?

Is the Jew in the U.S. Congress who cites the rising murder statistics and then demands that the government confiscate all privately owned firearms trying to deceive us as to his intentions? When he talks peace and disarmament is he really thinking war against the Gentiles?

And what of the carefully cultivated media image of the Jew as a gentle, inoffensive victim of bigotry, always being persecuted but never persecuting others? Is that also deception? And even if it is, does it necessarily mean that beneath the Jew’s mask of benevolence and innocence hides the malevolent visage of a cunning predator? Perhaps for every bloodsucking Jewish swindler like Ivan Boesky or Michael Milken there is a Jewish benefactor of mankind like polio vaccine developer Jonas Salk, and for every bloody-handed Jewish gangster like Ariel Sharon, Meyer Lansky, or Yitzhak Shamir there is a Jewish Nobel Peace Prize winner like Menachem Begin, Henry Kissinger — or the appropriately named Elie Wiesel.

Or are we also being deceived when the Salks and the Kissingers are held up to us as reasons for not condemning all Jews for the transgressions of some?

By way of deception thou shalt do war.

Does that injunction mean: “If you must wage war — if it is impossible to avoid war — then you stand a better chance of winning by being tricky”? Or does it mean: “Thou shalt wage war, and thou shalt deceive”?

The answer to this question is important. If it is the former — if the Jews, as a whole, are not malevolent, if they have broken with their Old Testament tradition and no longer feel that their racial mission is to destroy all other peoples, but they merely feel that when forced to defend themselves they are justified in using all means, including deception, then we may be able to live on the same planet with them, at a distance. We don’t have to like them or agree with their policies, but we can see the possibility, at least, of some sort of peaceful coexistence, once a separation of peoples has been accomplished.

In seeking the answer we should keep in mind that deception is, in itself, hostile. A policy of systematic deception is tantamount to a policy of war. If we discover that the Jews (as a whole, not just a few swindlers among them) have been deceiving us deliberately and systematically over an extended period of time on any matter of substance, then we may infer that they regard the relationship between us as one of war, and we should respond accordingly.

The pursuit of this inference may be the only path to an unmuddied answer. After all, how do we know that someone is waging war against us? If he makes an open declaration of war and then begins shooting and bombing us, the matter is clear enough. But if, because he always follows a policy of deception, he declares that he is not at war with us and only has our best interests at heart, we may have difficulty in deciding whether the injury he causes us is deliberate or inadvertent.

Suppose he undertakes courses of action which damage us in ways somewhat less directly than shooting and bombing — ways such as bringing hordes of non-Whites across our borders, breaking down the barriers to racial mixing in our society, encouraging permissiveness, undermining our institutions, promoting cultural bolshevism — all the while claiming that he does not regard these things as harmful. If we were a more practical people we might pay less attention to what the Jew says and more to what he does; we might stop worrying about his motive, judge him on the basis of the effect his presence has had on us, and then act accordingly.

Unfortunately, there are many who cannot in good conscience take a stand against the Jew without knowing what is in his heart — and the Jew is aware of this. We must catch him deliberately lying to us, deceiving us systematically and massively, in order to infer that his intent is hostile.

That’s one reason why the unraveling of the “Holocaust” myth is so important to us — and why the Jew clings so desperately to every lie in its fabric.

We should draw some sort of conclusion from the consistency of the Jew’s actions. Virtually everything he does is harmful to us. Without much exaggeration we can say that whenever the Jew takes a stand on a new issue, the proper position for us is on the other side.

Everyone who has read any Jewish literature — i.e., literature by Jews about Jews — has encountered the traditional Jewish character who whenever he must make a decision about something the goyim have done asks himself: “Is it good for the Jews?” That’s an admirable trait in any person, Jew or Gentile: always being concerned first about the welfare of his community, of his tribe, of his race. The Jewish author more often than not sprinkles a bit of dissimulation over it, however, suggesting that it may be unfashionably parochial, but it is excusable on the grounds that the Jews have been obliged by bitter experience to be wary of anything the Gentile does.

It goes without saying, of course, that the same author would regard it as totally inexcusable for a Gentile to use a similar criterion: to ask himself about some policy or action of the Jews, “Is it good for the White race, for Gentiles?” Such a character could only be cast in the role of villain.

And what we never encounter in Jewish literature is a Jewish character weighing a Jewish policy by asking himself: “Is it bad for the goyim?” Unspoken though it may be, however, it seems that this criterion plays as large a role as the first in determining Jewish policies. Perhaps to them it is just another way of saying the same thing — although they are very careful not to phrase it that way. At least, they have been since the Second World War; before that they sometimes seemed to think that the goyim couldn’t read, and chutzpahgot the better of discretion. In 1924, for example, the prominent Jewish publicist Maurice Samuel, author of a score of serious books on Jewish matters and recipient of numerous awards from Jewish organizations, wrote in his You Gentiles, a book addressed to his hosts:

We Jews, we, the destroyers, will remain the destroyers forever. Nothing that you will do will meet our needs and demands. We will forever destroy because we need a world of our own, a God-world, which it is not in your nature to build.

Even here, however, there is deception, with the will to destroy masked as piety.

Think of the enormous demographic and social changes which have transformed our world since the Second World War. In 1941 the United States was for all practical purposes a White country. Blacks and other minorities existed, but they were not seen in White residential areas, White schools, White recreational facilities, or most White workplaces. They had a negligible influence on the political process, on public morality, and on the national culture. Racial intermarriage was illegal in most jurisdictions and extremely rare everywhere. America’s city streets were safe by night and by day. There was no drug problem; the use of marijuana, heroin, and other drugs was confined almost entirely to Blacks and mestizos, in their own, separate communities. Teenage pregnancy (among Whites) was as rare as a public display of homosexuality. Schools were orderly, disciplined, and safe.

America had its problems, of course. Whites, even when they are in control of their own destiny, are not angels. Greed, meanness, superstition, and stupidity were reflected in a thousand social and cultural ills. A thoroughly corrupt political system, inevitable in a democracy, provided the country with its top political leaders and public officials. Blacks and other racial minorities, though invisible and powerless, were a festering sore which eventually would have to be dealt with.

The country, however, was still White and gave every indication of staying that way; in the years immediately prior to the war immigration to the United States was predominantly White, with immigrants from Europe outnumbering those from Asia and Latin America combined by five to one. America’s problems were still soluble and Western civilization was still viable, still capable of being cleansed and renewed. Furthermore, in Germany a man was showing the race the way to save itself.

In response to that man’s efforts most of the Western world engaged in an all-out war to destroy him, his works, and his followers. His ideas and teachings became anathema, and the half-century which followed was dedicated to justifying the slaughter and destruction of the war by promoting the antitheses of those ideas and teachings.

He had taught that the White race is the most progressive race and is inherently superior to the non-White races in its civilization-building capacity, and so the elevation of the social and economic levels of non-Whites at the expense of Whites became the premier postwar goal.

He had taught that racial mixing is a crime against Nature, that our race must strive above all else to maintain the integrity of its gene pool, and so racial mixing became the postwar fashion: schoolchildren were bused to achieve mixing in the schools, forced housing laws were passed to achieve residential mixing, laws against miscegenation were struck down everywhere, and the immigration laws were changed to bring a new flood of non-Whites into the country.

He had taught that the building of self-discipline in young people, the strengthening of their will-power and of their ability for self-control, is the most important task of a nation’s educational system, and so in postwar America discipline became a dirty word, and permissiveness became the norm.

He had taught that, just as races differ in their innate abilities, so also do the individuals within a race, and that a healthy and progressive society must conform its institutions to this natural inequality among its members. Consequently, in postwar America egalitarianism became the new religion, and leveling the aim of government. To seek out the best and brightest, in our schools and elsewhere, and give them the recognition and the special training to enable them to move upward to positions of leadership — even to admit the possibility that some were better and brighter than others and could contribute more to civilization — became taboo.

He had taught a healthy, complementary relationship between men and women, with the former as providers and protectors and the latter as nurturers, and the new society he built in Germany was family centered, with laws and institutions aimed at strengthening the family and helping it to provide a sound environment for healthy children. Therefore, after his works were destroyed the victors denounced sexual complementarity as “repressive” and brought women out of the home and into the workforce by the millions, with children relegated to day-care centers. Every sex-role distinction was officially discouraged or outlawed, even to the point of bringing women into the armed forces on an equal footing with men. Feminism and homosexuality flourished with governmental protection.

Today we can see the consequences of these postwar policies all around us, and it is a matter of public record that the Jews have been the primary instigators and propagandists for each of these policies without exception.

They had non-Jewish collaborators in abundance, of course. The legislator primarily responsible for the change in postwar immigration patterns, the late Jewish Congressman from Brooklyn, Emanuel Celler, for many years chairman of the House Judiciary Committee, chose as a co-sponsor for his 1965 immigration bill the Gentile Senator from Massachusetts Edward (Teddy) Kennedy.

The “civil rights” revolutionaries who were organizing “sit-ins” and “freedom rides” during the 1950s and 1960s received their financing, their legal assistance, and their media support from Jews, but without an utterly corrupt and unprincipled Gentile collaborator in the form of Lyndon Johnson, first as Senate majority leader (1955–1961) and later as President (1963–1968), the series of legislative coups which made the agenda of the revolutionaries the law of the land would not have come so easily.

Collaboration has come from Blacks as well as Whites. Many of the organizations pushing for legislated “equality” between Blacks and Whites have been headed by Blacks in recent years. The most venerable of them, the National Association for the Advancement of Colored People, was given its first Black president as long ago as 1975, after an unbroken succession of Jews (although the separate NAACP Legal Defense and Educational Fund, which bills itself as “the legal arm of the civil rights movement,” is still strictly kosher, with a Jewish chief).

In no area of endeavor have the Jews had more willing non-Jewish collaborators than in the postwar promotion of permissiveness. Jews Abbie Hoffman and Jerry Rubin may have been the most flamboyant spokesmen for permissiveness during the 1960s with their “if it feels good, do it” and “kill your parents” maxims for young Americans, but dozens of well-known Gentiles were right on their coattails, from “New Age” guru Timothy Leary with his campaign to popularize LSD and other psychedelic drugs to soft-porn publisher Hugh Hefner and his advocacy of “the Playboy philosophy.”

It is, after all, hardly the case that Jewry forced its way into America with tanks and machine guns and compelled the unwilling Aryans to stand by and watch while their civilization was destroyed and their race corrupted by the Semitic invaders. From the beginning the prey collaborated with the predators at all levels: the primitive Bible-beaters who for generations have been taught by their own kind that the Jews are “God’s Chosen People” and that it’s bad luck to cross them; the jaded, self-indulgent great grandsons and great granddaughters of an earlier generation of hard-headed, hard-working pioneers and entrepreneurs, eager to be amused and titillated by every new fashion in ideology, art, music, or lifestyle dangled before them by wordy, alien hucksters; hungry opportunists in business, in education, and in the cultural establishment, ready to take the part of the obnoxiously pushy but admirably well-organized strangers, once those strangers had established sufficiently strong beachheads to be able to offer favors in return; and, of course, the politicians, democracy’s inevitable maggots, who are ready to ally themselves with the Devil himself if they think they can gain a temporary personal advantage by doing so.

It is clear that when cleanup time comes there’s as much weeding to be done in our own garden as in any other race’s. An inattentive observer might even conclude that the Jews are no more blameworthy for the bad directions taken by our society than our own worst elements are; that as opportunists they merely look for ways to turn the weaknesses they find in us to their own advantage.

Did they push for opening our borders to the Third World because they had a long-range plan to mongrelize us, or were they merely going along with greedy and irresponsible elements of our own race who wanted to keep the cost of labor down?

Have they been the principal promoters behind every destructive fashion in painting and music in order to cut us loose from our cultural moorings, thereby confusing our sense of identity and making us easier prey, or simply because they have recognized the lack of aesthetic discrimination on the part of our consuming masses and are as eager as the confidence men of any race to sell the suckers whatever they’ll buy?

Do they use their control of the entertainment industry to promote the acceptance — and in many cases the approval — of homosexuality, feminism, and interracial sex as a way of softening us up morally and preparing us for slaughter, or are they simply trying to please and thereby win as customers for their commercial sponsors the more degenerate elements of our population?

An inattentive observer might be stumped by such questions. A more attentive observer, however, will note the details, the specifics, as well as the generalities, and he will understand that those details, taken together, are not consistent with simple opportunism but only with war by way of deception.

Forcing the stream of immigration into America after the Second World War to change from White to Brown and Yellow has most notably kept the cost of farm labor down, but Jews are not farmers, and it is difficult to see how they could expect to benefit economically from this change. The influx of non-White immigrants also has kept the cost of certain other types of labor down — restaurant workers, unskilled construction workers — but the connection to any vital Jewish business interest is tenuous at best.

There can be no doubt that culture distortion has been enormously profitable for Jews. With a controlling economic interest in every facet of the popular-culture industry from art galleries to music records, tapes, and compact discs, they make money from nearly every product that the culture-consuming public can be persuaded to buy. And since no one has ever lost a nickel by underestimating the taste of the public, the deliberate Jewish debasement of art and music is understandable on the grounds of greed alone. But the specific directions are not.

In the production and promotion of what might be called “consumer music,” for example, the one great change which has taken place since the Second World War has been the ascendancy of African rhythm over European music. Fifty years ago one could walk into any record store catering to the general public and find 78-rpm phonograph discs with a number of different types of music: classical, hillbilly (a form of White American folk music known today as “bluegrass” and subsumed under the more general heading “country and western”), numerous samples of genuine folk music from Europe, the religious music of the more primitive Christian fundamentalists (“gospel”), and a wide-ranging selection of “popular” music. The last category contained everything from the songs of Stephen Foster to the vacuous, fluffy stuff of the musical comedies which were especially popular then.

Jews already had established a strong beachhead in popular music production — Sigmund Romberg, Richard Rodgers, Oscar Hammerstein, George Gershwin, Jerome Kern, Irving Berlin — but, at least, most popular music, even that composed by Jews, was still based on European forms. Jazz was for all practical purposes the only non-White music being peddled to White consumers, and it constituted a relatively small minority of the wares — although the “swing” and “big band” forms into which jazz evolved took a larger share of the market. Still, much of the available music was White in form and origin, with classical music still prominently represented.

By the end of the Second World War jazz-influenced popular music was evolving away from its Black roots into hybrid forms that most people considered more White than Black. The introduction of the long-playing record, which for the first time permitted people to listen to an entire symphony without changing records, and of high-fidelity sound systems even brought about a renewal of public interest in classical music. At this point the people controlling the music industry could have moved in any of a number of directions. They chose to put their heaviest promotional efforts behind another music form with Black roots: rock ‘n’ roll.

Rock also evolved, of course. Today in its many forms, some of which have moved rather far from their Black origins, it dominates consumer music. And the masters of the industry have begun pushing yet another non-White music form, more blatantly Negroid than anything heretofore: rap.

Today one must look hard to find even a handful of classical cassettes or compact discs in the music section of a K-Mart or other consumer emporium. European folk music can be had only from a few specialty stores. The majority of the music offered to the consuming public is in some significant sense non-White.

Economic democracy might be invoked to explain, at least in part, the displacement of structure by rhythm, as the taste of the average consumer has become more primitive. But it is clear that deliberate promotion has had much to do with this trend. Why have the promoters so consistently chosen directions which weaken and dilute the White cultural heritage?

Certainly, the feminists, homosexuals, and race-mixers are pleased to see themselves depicted on television and cinema screens as people of a morally superior sort, as role models for the younger generation of goyim. Perhaps they even show their appreciation by buying more of the products of the sponsors of Star TrekTrue Colors, and other brave, new television productions. But feminists, queers, and interracial couples still make up only a rather small minority of the population, despite the best efforts of the media masters. Wouldn’t it make better economic sense to cater to the majority? There are as many approximately normal consumers who feel at least a twinge of disgust when a television program tries to persuade them that hard-drinking, hard-swearing female soldiers or cops are “normal” as there are bull-dykes who will run out and buy the sponsor’s brand of beer. And there certainly must be more healthy viewers who seethe with suppressed rage when they see a White woman kissing a Black man on the screen than there are avant-garde sickos who applaud such an abomination.

No, opportunism does not explain the Jews’ destructiveness. There is no doubt that they are opportunists. But their opportunism is too consistently destructive. They have too inerrant an instinct for what will be bad for the goyim.

Can their behavior be explained in terms of an alien brand of idealism — an idealism which evolved in the marketplaces and bazaars of the Middle East over the last five thousand years and is natural for them, but which leads to disaster when applied to European society and institutions? Was their support for communism from the middle of the last century up until its recent collapse really based on their sympathy for the oppressed proletariat and their desire for social and economic justice, as they claim? They themselves have been oppressed, they say, and so they have a natural sympathy for the underdog. They will tell you that the reason they promote feminism, argue for the acceptance of homosexuals, and demand the integration of Blacks into every facet of our lives is that their religion requires it of them; the ethics of Judaism is egalitarian, and it specifies that each man be judged only by his or her character.

Undoubtedly there have been naive, starry-eyed idealists among communism’s Gentile propagandists — at least, in those countries which had not yet experienced communism in practice; the great American writer Jack London was one, and there certainly may have been a few Jewish idealists of Marxism as well. But only a person who has no knowledge of communism in practice can believe that those who engineered its revolutionary triumph in Russia or commissared its institutions in Eastern Europe after the Second World War were seekers of justice for the workers.

As for the claim that Jews have an affection for justice and equality greater than that of other races, we only need to look at the ways in which this alleged affection manifests itself in that part of the world where it should be seen in its purest form: namely, Israel and the Israeli-occupied Arab territories. Ask any Palestinian about Jewish justice!

Judaism, of course, is unequivocally opposed to feminism and homosexuality — for Jews. Furthermore, it is a race-based religion, which defines its adherents in terms of their bloodline and declares them inherently superior to all other races. How does their promotion of feminism among the goyim, for instance, square with the well-known Jewish prayer, “I thank you, oh Lord, for not having made me a goy, a slave, or a woman,” which is recited every day by the Orthodox faithful?

In the Talmud, that authoritative compendium of the Jewish oral law, there are a thousand other reminders to the Jew that he is absolutely superior to all other life forms:

Heaven and earth were created only for the sake of the Jews. (Vayikra Rabba 36)

The Jews are human beings, but the goyim are not human beings; they are only beasts. (Baba Mezia 114)

Yahweh created the non-Jew in human form so that the Jew would not have to be served by beasts. The non-Jew is consequently an animal in human form and is condemned to serve the Jew day and night. (Midrash Talpioth 225)

So much for Jewish egalitarianism. Jewish solicitude for Blacks in America today is as much a fraud as was the claim of Jewish sympathy for the oppressed proletariat of Russia on the eve of the Bolshevik Revolution.

What truly lies in the Jewish heart was revealed by an exceptional Jew, Baruch Spinoza (like Ostrovsky, a renegade), who wrote in the 17th century:

The love of the Hebrews for their country was not only patriotism but also piety and was cherished and nurtured by daily rites until, like their hatred of other nations, it was absolutely perverse. . . . Such daily reprobation naturally gave rise to a lasting hatred, deeply implanted in the heart: for of all hatred, none is more deep and tenacious than that which springs from extreme devoutness or piety and is itself cherished as pious. (Tractatus Theologico-Politicus, Chapter 17)

The Jewish role in the non-Jewish world and the Jewish motivation for the policies pursued by the Jewish community would be much easier to perceive if the Jews acted in a more consistent and straightforward way: if they spoke with a single voice and spoke truly, saying what really was on their minds. But, then, consistency and straightforwardness would violate the cardinal rule: By way of deception thou shalt do war.

Nevertheless, on a somewhat higher plane of subtlety, there is a consistency in the Jews’ inconsistency. On virtually every major issue — political, social, cultural, moral, or what have you — where there are two principal sides or factions, Jews will be found pushing in both directions and serving as spokesmen for both factions — but with a difference.

Consider: For many years prior to Mikhail Gorbachev’s recent dismantling of the Soviet power bloc and the general recognition of Marxism as a fraudulent, unworkable system, communism’s principal apologists and apparatchiks in the West were Jews. So were a number of anti-communist spokesmen.

During the Second World War, of course, the communists could do no wrong in the eyes of the West’s controlled media, because they were helping to destroy the man about whom the Jewish media masters had nightmares. Thus, while Soviet butchers were torturing thousands of patriots to death in the police cellars of the Baltic countries and liquidating the Polish leadership stratum at the killing pits in the Katyn woods, Jewish communists in the United States were stealing the plans and test results from America’s atomic bomb program and sending them to their colleagues in the Soviet Union.

After the war was over, however, and a reaction began to set in among White Americans as they realized that the communist beast they had unleashed against Eastern Europe might end up devouring them too, it was time for Jews to begin hedging their bets: it was time for the media to begin quoting “responsible” anti-communists. (The “responsible” ones were those who failed to mention the Jewishness of the system they were speaking out against.)

While the memory of Jewish atomic spies Julius and Ethel Rosenberg was still fresh and Jewish communist sympathizers such as Robert Oppenheimer were being weeded out of America’s atomic weapons program, Jewish scientist Edward Teller became the spokesman for anti-communist Americans who wanted a strong, nuclear-armed America able to stand up to the Soviet Union. Three decades later, after Jews had rooted for the Viet Cong communists throughout the war in Vietnam, Jews began flocking to the neoconservative movement to speak up for an America strong enough to defend Israel’s interests in the Middle East against the Soviet Union’s Arab clients there. Often they were the same Jews who had been cheering for the Reds a year or two earlier. That reallyconfused the goyim.

Consider: Whenever a gaggle of eggheads gets together in some area to sponsor a classical-music FM radio station as a sole outpost of European culture in a sea of African rock-and-rap rhythm or sub-dimwit gospel bleating, there surely will be a Jew or two among them. And when they are interviewed by the local press, it surely will be one of those Jews who is quoted. That helps to spike any nasty rumors as to who’s behind all of the garbage-music programming at the other stations.

Consider: As I have demonstrated elsewhere, the madness of Political Correctness which has infected America’s colleges and universities is Jewish through and through. And many of those who are urging their colleagues to hold the line against Political Correctness also are Jews (at least, the ones appointed by the media to be spokesmen for academic freedom are). This not only ensures that the Jews manning the PC barricades won’t be criticized as Jews for wrecking our universities, but it preempts those who might try to swing things too far back toward academic freedom.

Consider: While Jew Howard Metzenbaum in the U.S. Senate and Jew Charles Schumer in the U.S. House of Representatives spearhead the legislative drive to strip Americans of their right to armed self-defense and are unanimously and vociferously supported in this effort by the Jewish media, a tiny, Milwaukee-based, Jewish pro-gun group calling itself Jews for the Preservation of Firearms Ownership (JPFO) manages to attract far more attention to itself than its size ordinarily would merit. JPFO is not just a group of pro-gun people who coincidentally happen to be Jews; it is a group of people who are shouting to the world: “Hey, look at me; I am a Jew, and I am in favor of gun ownership.” Whenever a JPFO spokesman is quoted in the news media — which is often enough to give the impression that his organization is right up there with the National Rifle Association, fighting for gun owners’ rights — he flaunts his Jewishness.

It doesn’t take a genius to figure out that in any contest it’s a good strategy to control your principal opposition. That way you can put on a great show of bad guys versus good guys struggling against each other, but you are always in a position to make the contest go in either direction you want and only as far as you want. Not only do you preempt any real opposition, but you keep the goyim fooled and deflect any criticism of your role in the affair.

By way of deception thou shalt do war.

The deception is masterfully done. It suffices to keep most of the people fooled most of the time. Only a careful study of the details of a number of different social phenomena in which Jews are involved parts the veil of lies and trickery sufficiently for us to see a clear pattern.

The pattern is this: Jews come into any homogeneous society — and such was America at the beginning of this century — as outsiders, as strangers. The society is effectively closed to them. They cannot easily penetrate its institutions. They cannot get their hands on the levers of power. If they try they are noticed, suspected, and resisted. And they always must try. In this they apparently cannot restrain themselves.

To make way for themselves, to open up possibilities for penetration and control, they must break down the structure of the society, corrupt its institutions, undermine its solidarity, weaken its sense of identity, obliterate its traditions, destroy its homogeneity. Thus they inevitably will be in favor of democracy, of permissiveness, of every form of self-indulgence and indiscipline. They will be proponents of cosmopolitanism, of egalitarianism, of multiculturalism. They will oppose patriotism (except when they are inciting their hosts to fight a war on behalf of Jewish interests). They will agitate endlessly for change, change, change, and they will call it progress.

And no matter what they are for or against they will have at least some of their number taking the opposite side: If they are promoting the public acceptance of homosexuality, they also will have a few prominent Jewish publicists bemoaning the downfall of traditional morality and warning of the consequences of the confusion of sexual roles. If their aim is to neutralize the universities as institutions for passing on the historical, intellectual, and cultural traditions of our people to a new generation of potential leaders, at the same time that they are organizing Red Guard brigades to enforce Political Correctness they will have a contingent beating the drums for tradition and free inquiry. If they are working feverishly to disarm White Americans in order to prevent the latter from exercising their right of revolution they will go to the Jews for the Preservation of Firearms Ownership for a contrary statement now and then.

What does all of this prove? In the strictest sense of the word, nothing; it is only suggestive.

If you watch a person flip a penny five hundred times, and it always comes up tails, you cannot be absolutely certain that the penny has two tails. But you at least ought to suspect that someone has been working on that penny in his machine shop.

If you study the historical record and observe that every matter of importance in which the Jews have been involved turns out badly for us, even though there are usually a few Jews on our side of the matter, you cannot be absolutely certain that the game is rigged. But you at least ought to suspect that the Jews are following their ancient maxim and waging war against us by way of deception.

— February, 1992

TC: Colectiv, o variantă la Bataclan?

http://www.evz.ro/horoscopul-lui-domprofesor-tc-colectiv-o-varianta-la-bataclan.html

Pe 16 noiembrie s-au născut împăratul Tiberiu, Jean le Rond D\\\’Alembert, Rodolphe Kreutzer, Paul Hindemith, José Saramago, Andrei Mureşanu, Ion Şahighian, Dumitru Stăniloae, Ion Cristoiu.

Nimic important în „kalendar” iar în calendarul creştin ortodox este Sf. Ap şi Evanghelist Matei.

Să-i spunem: La mulţi ani, cu sănătate şi bunăstare! Domnului Ion Cristoiu, care nu întâmplător este născut în aceiaşi zi cu Apostolul şi Evanghelistul Matei.

“Sa iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau şi cu tot cugetul tau. Aceasta este marea şi întâia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi “(Matei 22:37-39). Mai sunt aceste porunci actuale, poţi să mai iubeşti pe aproapele tău, de exemplu, pe musulmanul care ţi-a ucis rudele şi prietenii? Nu, nu cred că se mai poate, trebuie să aplicăm legea talionului, legea veche, din Vechiul Testament. Ştiu că Bunul Iisus se va supăra, dar o să ne ierte!

Nu sunt gândurile mele, ci cele ale unui cleric francez. Duminică, pentru prima dată, de foarte mulţi ani, bisericile creştine au fost pline, în Franţa. Au cântat Marseillaise. În mod ciudat, dar logic, atacurile incalificabile din hexagon şi pierderile enorme au adus înapoi, în basilică, pe creştini. Mulţi şi-au recunoscut pentru prima oară această calitate, nici nu ştiau dacă sunt botezaţi. Societate secularizată! Dar, când este clar un război religios, când faci parte, fără să vrei, la această conflagraţie, trebuie să-ţi alegi tabăra. Ciudat, dar îmbucurător, bisericile s-au umplut de rockeri! Veneau, veneau timizi, timoraţi, fără să cunoscă obiceiurile creştine, raşi în cap şi tatuaţi cu dragoni şi sfinţi, iar fetele machiate cam strident dar sfioase sub basmalele colorate ascunzând piercinguri, veneau ca nişte soldaţi să primescă ordinele de la generali! O armată. Cruciada acum începe.

Duminică a fost Sf. Hubert, protectorul vânătorilor. În Franţa s-a deschis vânătoarea! Pe trendul actual nimic nu mai poate opri victoria FN la locale, poate şi legislative şi preşedenţia pentru Marine. Tare mi-ar plăcea!

Mark este normand, din viţa marinarilor, ce zic eu marinari, că erau corsari, din Flamanville. L-am cunoscut pe tatăl lui în Africa. Mark, are aproape 30 de ani şi este rocker. Mare specialist în chimicale explozive. A studiat chimia în Germania, nemţii se pricep. A încercat întîi în parfumuri, cosmetice, dar nu a reuşit, mediul era prea dens, concurenţa prea mare. Acum este contractor pentru armată, expert în explozibil. A pierdut doi prieteni la Bataclan, rockeri.

Vorbim, uneori, pe Skype, este foarte interesat de frumoasa mea fiică şi ea oarecum rockeriţă dar mult mai temperată, adică fără tatuaje şi piercinguri. Fetei mele îi place muzica, nu numai rockul, de la Wagner şi Mozart la Tiesto şi David Guetta.   Duminică seara am vorbit din nou cu el, cu Mark, cu toate că netul merge ca dracul. Explicabil. Imi spune că s-a gândit mult şi că după expertiza lui incendiul de la Colectiv a fost iniţiat chimic. Şi îmi mai spune că într-un asemenea caz primele informaţii, primele mărturii ale celor implicaţi contează. După aceea vine Big Brother, sau cine trebuie şi oferă varianta… care trebuie. Şi, urmează Mark, care a fost primă informaţie? Că la Colectiv a avut loc o explozie urmată de un incendiu. Coincidenţele sunt prea multe ca să nu se ia în calcul şi varianta teroristă, continuă francezul. A fost în zi de vineri, la fel ca şi Bataclan. A fost vorba de un concert al unei formaţii rock, la fel ca şi la Bataclan. Ţinta au fost tinerii, la fel ca la Bataclan. Şi încă alte câteva “coincidenţe” dar sunt clasificate. Eu şi Mark, nu credem în coincidenţe!

La Bucureşti nu a revendicat nimeni atentatul pentru că, probabil, a fost o probă, poate o experienţă scăpată de sub control. Sau o experienţă teroristă reuşită, un model la scară, la ceva mare de tot, o ţintă uriaşă din Occident.

Hai să spunem că este un TC, adică Teoria Conspiraţiei. Mark mi-a demonstrat, mi-a arătat câteva filmuleţe cu astfel de chimicale, care iau foc prin “rezonanţă” aş putea spune. Un spray cu o astfel de combinaţie chimică, dat pe decoraţiunile de carnaval din clubul de noapte, nu mult, doar câteva împroşcături, putea provoca tipul de incendiu de la Colectiv. Oricum, un club de noapte este foarte inflamabil, trebuie doar iniţierea, detonatorul. Chimicalele “explodau” cu flacără deschisă în momentul când la o anumită distanţă era o anumită temperatură (iarăşi clasificată). Şi produceau voom-ul acela, suflul, semnalat de mulţi supravieţuitori din Colectiv. Adică, dacă un terorist turc din Califat a pus câteva pete din chimicale respective în Colectiv, acestea au luat foc după ce s-au aprins artificiile, fie că erau cu flacără de reacţie termitică, fie că erau “reci”. Repet, Teoria Conspiraţiei.

Mark era, însă, foarte convins că trebuie cercetată şi această variantă. Colectiv, o variantă la Bataclan!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, aş dori să închid ochii şi să mă trezesc într-o lume normală, a păcii, a frumuseţii şi a lucrurilor inteligente. O lume care preţuieşte cultura şi arta. Sunt un om al păcii. Am prieteni peste tot în lume. Am fost scos din jocurile mari după 911, când nu mai era nevoie de oameni ai păcii “cu o conversaţie interesantă”! Dar aşa cum se spune să te ferească Dumnezeu de mânia unui om calm, aşa cred că ar trebui să se ferească adversarii de un om al păcii. “Si Vis Pacem Para Bellum” – spuneau strămoşii noştri, romanii. Eu nu sunt jurnalist, nu sunt obligat  numai să enunţ, să nu mă implic. Există arme mult mai înspăimântătoare decât bomba atomică. Numai oamenii păcii ştiu să le folosească!

Dar până o să intrăm cu toţii în logica de război, să preţuim ziua de mâine, poate ultima zi de pace, pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!

[…]

Mafiotii domnului

http://darieducan.blogspot.ro/2015/11/mafiotii-domnului.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+BlogulLuiDarieDucan+(Blogul+lui+DARIE+DUCAN)

Atitudinea Bisericii Ortodoxe Romane, ca a oricaror mafioti cu obraz gros, trebuie tratata special, intr-un articol in care sa nu-i amestecam cu plebea. Ei au culoarele lor de girofaruri si mir, traiesc intr-un spatiu aseptic, ramanand cativa preoti din teritoriu, curati cu duhul, sa fie mediatori intre mafie si religie. Dumnezeu, oricum, se pierde pe drum.
Cred ca bisericii, ca institutie, ii putem raspunde personal, fara instigare si politica, printr-un simplu gest de raceala. Va veni curand Craciunul, va veni Boboteaza si ar fi foarte frumos ca mafiotii domnului sa gaseasca o groaza de usi inchise, sa simta ca prin malai poate trece si curent alternativ, nu numai continuu.
Imi amintesc un Craciun tot cu o usa inchisa. La Timisoara, la revolutie. Biserica a refuzat sa deschida portile ca sa se adaposteasca tinerii in interior, acestia murind ciuruiti pe scari. Cu perspectiva istoriei recente, precum si cu a zilei de azi, sper sa le oferim, de Boboteaza, usi inchise.

Și preoții profită, nu e așa?

http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/11/03/si-preotii-profita-nu-e-asa-9993

Motto: Pe vremuri,  Dumnezeu-Iisus călătorea pe măgar, astăzi măgarii călătoresc în mașini ”dumnezeiești”.
Dumnezeu-salvatorul
Nu o să mă refer aici la faptul că preoțimea de când a apărut a făcut politica cârmuitorului sau a propriilor interese. Sunt nenumărate exemple în istorie în care Biserica, indiferent de credința sau orientarea ei a făcut politică susținând, promovând sau înscăunând, ungând, regi, împărați, domnitori, oameni politici, conducători de armate, cruciade, inchiziții, războaie mondiale, zonale, locale sau interne. Pentru toate aceste conflicte sau activități mai mult sau mai puțin cucernice, pentru multe crime și asasinate, Biserica a dat vina pe Dumnezeu, un DUMNEZEU bun care ia asupra sa toate crimele și păcatele oamenilor, inclusiv ale popimii. E convenabil, mai ales când poți jongla cum vrei cu ”voința Domnului”, nimeni nu poate verifica dacă e așa cum spui tu, ca reprezentant al Domnului, nimeni nu știe și nu poate proba că ceea ce spun preoții că spune Domnul sau le spune lor Domnul, este adevărat sau nu. Și atunci cum să nu îți permiți să faci ce te taie capul și să interpretezi după cum te duce capul ceea ce se întâmplă pe lângă tine, trăgând spuza pe turta ta?
Dumnezeii lor
Carnagiul de la Club Colectiv, acest ”accident” previzibil, cu culpă colectivă a dat ocazia din nou unor indivizi care se cred Dumnezei să tragă spuza pe turta lor.
Domnul Iohannis, în numele său propriu și al Dumnezeului care se crede, îndemna acum câteva zile oamenii să se revolte, să tragă la răspundere autoritățile și instituțiile statului care sunt corupte, dar nu vorbește despre faptul că nu numai că este parte activă din acea clasă coruptă, sânge din sângele ei, carne din carnea ei, dar este chiar reprezentantul ei cel mai înalt, piesa supremă din vârful piramidei, ajuns acolo unde este printr-o ”minune” Dumnezeiască, dar mai ales a tehnicii moderne.
Domnul Oprea, cel care nu merge nici la wc fără antemergător, a venit în primele ore la locul tragediei, pretinzând că este îndurerat și preocupat de drama celor veniți la club dar de fapt el venise pentru că clubul aparținea unui membru al UNPR iar primarul care dăduse avizul de funcționare era tot UNPR-ist, așa că a venit omul să vadă ce poate salva din… ceea ce oamenii nu trebuiau să știe și să vadă supușii și nesupușii că ”Dumnezeu” e acolo și veghează.
Suntem anunțați că Guvernul dorește modificarea legislaţiei astfel încât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să poată dispune închiderea unor cluburi, baruri sau restaurante care nu respectă normele de siguranţă şi va putea dispune amenzi de la 50.000 la 100.000 lei. Dar până acum ce a făcut guvernul, ce au făcut guvernele, de ce au admis aceste abateri criminale? Tot ce i-a interesat pe Dumnezeii de la guvernare de 25 de ani încoace a fost să scoată bani albi sau negri de la acești ”privați”, menținând în stare de funcționare aceste cluburi cu probleme pentru că dacă le închideau nu mai aveau guvernanții nici banii pe autorizații, nici taxele și impozitele nici banii din amenzi și nici șpăgile. Asta i-a interesat asta îl interesează și acum pe domnul Ponta, mărirea amenzilor, în nici un caz siguranța sau viața cetățenilor. Mai anunță domnul Ponta că va da câte 5000 lei familiilor îndoliate. Mai mult nu poate, fondul de urgență al guvernului este dedicat Patriarhiei, ca și anul trecut.

Dumnezeii în sutană
Peste toate acestea se adaugă ca o plapumă a nesimțirii reacția unor reprezentanți ai bisericii catolice sau ortodoxe. Nici nu se putea altfel, nu este păcat să nu fie însoțit sub o formă sau alta de cei care pretind că vorbesc în numele unui Dumnezeu, Dumnezeul lor, că dacă președintele și-a tras România lui și vrea guvernul lui, și popii Bisericile și cultele au fiecare Dumnezeul lor ba, se poate spună că fiecare sutană are Dumnezeul personal.

Patriarhul BOR, a dat un comunicat prin care cerea subordonaților întru Domnul care poartă patrafire negre sau colorate, după posibilități,„să ajute spiritual și material familiile îndoliate și familiile celor aflați în spitale. Reînnoim apelul nostru pentru donare de sânge spre salvarea vieții celor din spitale”.
Ei bine, nu știu dacă preamărețul Patriarh a spus ceea ce a spus inspirat de spiritul și voința Divină, Unică și Indivizibilă, sau de Dumnezeul- EUL său propriu, dar uite că nu toți preoții ortodocși  îi împărtășesc opiniile și nici nu îi urmează îndemnurile.
Iată ce spune un preot, pe numele său Filotheu Bălan: „Faptul că au murit mulţi tineri ascultând muzică macabră (ca să nu spun satanică) poate fi văzut ca o pedeapsă de la Dumnezeu, deşi rareori Dumnezeu pedepseşte în felul acesta. Din păcate, împrejurările în care au murit, în acest holocaust, sunt dubioase şi după învăţătura Bisericii e greu de spus dacă pot fi pomeniţi sau nu la slujbe. Pentru a fi pomenit nominal la Sfânta Liturghie (mai precis la Proscomidie, care este prima parte a slujbei) este obligatoriu să fim ortodocşi. Dacă suntem în această viaţă, este obligatoriu să nu trăim în păcate de moarte (necredinţa, erezia, hulele/blasfemiile/înjurăturile de cele sfinte, ura, crima, avorturile, curvia, adulterul, perversiunile, contracepţia, drogurile/beţia, vorbirea de rău/calomnia, etc). Cu toate acestea, dacă suntem în luptă şi mergem regulat la slujbele Bisericii, chiar şi cu aceste păcate putem fi pomeniţi. Dacă e vorba de morţi, acelaşi canon se aplică şi la ei, deşi, dacă au trăit în păcate de moarte, nu au mers la slujbele Bisericii, nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit, aproape sigur nu pot fi pomeniţi la Liturghie”

O altă față bisericească, pastorul Ionel Țuțac, spunea: „Probabil că dacă nu se întâmpla tragedia, sărbătoarea se termina în beţii şi orgii. Imaginile de coşmar transmise de posturile de televiziune, declaraţiile supravieţuitorilor, dar mai ales suferinţele pe care le trăiesc în urma acestei drame supravieţuitorii şi familiile decedaţilor, ar trebui să ne dea de gândit tuturor. O sărbătoare în care este proslăvit Satana nu se poate încheia într-un mod fericit”

O opinie asemănătoare are și un alt preot, dar cu rang mult mai mare, poate chiar viitorul Patriarh, cine știe. Iată ce a spus Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan în predica sa: “Oare ce ne-ar spune ei acum? Ce v-ar spune, în principiu, frățiilor voastre aceşti tineri? În mod cert v-ar spune să nu vă risipiți viața în desfătări, ci căutându-l pe Hristos și împlinind Evanghelia.”
Același Mitropolit, cu câteva luni înainte, prin Martie 2015, invitat fiind la aniversarea Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT) le cerea acestora: ”Mai există un fenomen care macină mediul afacerilor româneşti, este acel cuvânt care începe cu „ş” şi se termină cu „ă”. Eu nu pot să spun acum că deja, de câteva săptămâni, trăim în mediul denunţurilor la DNA. Poarta mea este deschisă şi pentru cei ce vă mişcaţi în mediul de afaceri şi dacă îmi spuneţi mie necazurile voastre, nu am să vă denunţ la DNA, dar o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică în cale. Am să îl pun pe clopotar să tragă clopotele la biserică, să audă lumea dacă cineva vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de producător”.

mitropolitul banatului la spovedanie
Nici nu merită comentat îndemnul personajului dar se pare că păcătoșii cu bani (mai ales dacă se mai si ”spovedesc”) găsesc mereu ușile deschise și obțin mai ușor iertarea de păcate decât rockerii.
Vedeți dumneavoastră, același incident, același Dumnezeu, aceleași victime au mesaje diferite pentru români, în funcție de receptor.
Președintelui, Dumnezeul lui, pe care probabil îl vrea și al nostru, îi spune să ne răscolim împotriva instituțiilor statului, să fim activi, să ne ”solidarizăm” dar fără a ne lega de el și de oamenii lui.
Premierului, Dumnezeul lui și al Guvernului îi cere să strângă taxe, să dea amenzi ca să umple visteria și să mai poată să își tragă șpagă de la cei aflați în defect.
Preoților, ce să mai spun, fiecare cu Dumnezeul propriu.
Biserica ortodoxă, un club privat?
Așa cum spuneam, fiecare popă cu Dumnezeul lui, se pare că nici la acest nivel nici în această instituție presupus a fi sfântă și condusă de spiritul divin nu există unanimitate, ceea ce confirmă opinia că de fapt popii nu sunt altceva decât reprezentanți ai unor interese de grup care punându-se la adăpostul spiritului Divin păcătuiesc prin toți porii.
Biserica, ca instituție, nu este a lui Dumnezeu, nu este a oamenilor, nu este pentru oameni, deși din câte știu eu Mântuitorul îndemna să vină la el toți, păcătoși sau credincioși, botezați sau nebotezați și să îi asculte pildele. IISUS nu a avut un loc, nu a avut o biserică în care să primească oamenii sau banii lor, EL mergea la oameni pe jos sau călare pe măgar, nu aștepta îmbuibat să vină oamenii să le predice. Cei care acum pretind că vorbesc în numele Lui și ne cheamă în biserică, ne cer bani pentru slujbe, pentru botez, pentru cununie, pentru înmormântări, pentru sfințiri și iertări de păcate,  au făcut din numele Domnului o instituție făcătoare de bani, aducătoare de profit, un club privat în care nu intri dacă nu plătești cotizația. Unde a spus Iisus că nu pot fi iertați de păcate sau ținute slujbe pentru cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă, pentru că eu știu că activitățile preoților se bazează și se inspiră din Biblie, nu din interesele financiare ale preoților. Nu e prima oară când Biserica refuză să oficieze slujbe de înmormântare sub diferite pretexte. Așa fac preoții noștri imagine lui Dumnezeu și așa înțeleg ei să îndemne oamenii la credință. Amintesc prea fățarnicelor fețe bisericești că în 1930 în biserica din Costești –Argeș , în timpul slujbei din Vinerea Mare au murit 118 persoane, de la o lumânare. Să tragem concluzia că DUMNEZEU I-A PEDEPSIT PENTRU CĂ AU MERS LA SLUJBĂ? Să răspundă deștepții care spun că e foarte bine că au murit acei oameni, pentru că participau la o sărbătoare păgână și nu merită servicii religioase. Așa le-a spus lor Dumnezeu? Care Dumnezeu? Nu mai vorbesc de faptul că unele din mesajele preoților apar pe rețele de socializare care erau declarate ”instrumente ale diavolului” pentru că internetul este plin de îndemne la păcate, pornografie, spectacole rock. Se confirmă din nou proverbul ”faceți ce spune popa, nu ce face popa”!

boboteaza2015-27-mașina mitropolitului Banatului
Efectul razelor Drama asupra ”Crailor”
La patru zile de la dramă, după ce populația a reacționat deloc plăcut la declarațiile și activitățile reprezentanților bisericii, iată că 3 preoți ”au primit dezlegare” și au venit să țină o slujbă la Clubul Colectiv, Nu știu dacă o fac cu aprobare de la șef sau de la Dumnezeul propriu, dar oricum ar fi este încă o dovadă că în Biserică, la fel ca în întreaga țară fiecare face ce vrea până începe să ardă, apoi își pune cenușă și patrafirul în cap și gata,a scăpat. O altă concluzie este că în România, nu numai conducerea țării, justiția,dosarele, se fac prin rețele de socializare, la televizor, ci și slujbele divine. În curând ne vom închina la televizor sau calculator.
Pe de altă parte, așa cum președintele îndeamnă la rebeliune, premierul la strângerea de taxe și amenzi, preoții se folosesc de această dramă pentru a-i convinge pe oameni să intre în bisericile lor, să se boteze în bisericile lor, să depună bani în cutia milei din bisericile lor, să îi asculte pe ei, că altfel DUMNEZEUL LOR îi va pedepsi. Iată ce cere și cum se folosește de acest accident pentru a aduce oamenii în biserică, mitropolitul cu BMV la ușa bisericii: „Dacă în urmă cu 25 de ani, tot tinerii au strigat către țară să se termine cu ateismul, cred că și ceea ce s-a întâmplat acum este tot un strigăt al tinerilor să ne întoarcem spre Dumnezeu și să ne întoarcem pe cărările moralității noastre strămoșești în care am trăit si pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri ” Mizerabilă politică. Nu este nici o diferență între preoți și oamenii politici, fiecare cu politica lui, își dau mână cu mână își împart ”prada”, se sprijină, se ajută se roagă de fapt la ACELAȘI DUMNEZEU AL BANULUI ȘI PUTERII, caută cotizanți, plătitori de taxe, danii, care să le umple visteriile. Cine nu o face, nu merită nici măcar o slujbă.
Ce să înțeleagă românii, la care Dumnezei să se închine, cine îi poate ocroti de cel viclean când toți sunt vicleni?În ce țară cu oameni mizerabili trăim. Și ce lași și indiferenți suntem cu viitorul copiilor noștri.

http://www.romaniatv.net/preotul-filotheu-balan–moartea-tinerilor-din-colectiv–o-pedeapsa-de-la-dumnezeu_254457.html#ixzz3qPXTrfZQ

http://www.romaniatv.net/preotul-filotheu-balan–moartea-tinerilor-din-colectiv–o-pedeapsa-de-la-dumnezeu_254457.html#ixzz3qPXTrfZQ

Îndemnul SURPRIZĂ adresat credincioșilor de mitropolitul Banatului la slujba de Florii FOTO şi VIDEO

http://adevarul.ro/locale/timisoara/ips-ioan-selejan-mitropolitul-banatului-s-a-pus-crucea-dna-spovedania-tip-denunt-mesajul-halucinant-preasfintitului-oamenii-afaceri-1_54fc9a73448e03c0fd5c085d/index.html

http://www.gandul.info/stiri/istoria-dezastrelor-la-romani-de-la-incendiul-din-1930-in-care-o-biserica-a-ars-cu-118-oameni-inauntru-pana-la-tragedia-din-colectiv-14871394

http://www.ziare.com/stiri/incendiu-club-colectiv/incendiu-in-colectiv-mitropolitul-ioan-al-banatului-tinerii-au-strigat-nu-doar-ajutor-ci-si-vrem-solidaritate-1391219

What Happens When You Make a FOIA Request About Israeli Spying on the USA

http://careandwashingofthebrain.blogspot.ro/2015/10/what-happens-when-you-make-foia-request.html

“The naked truth is that even before its inception and even more so since independence in 1948, Israel time and time again violated US laws, spied on US soil, stole its secrets, and violated its sovereignty… In rare cases, some of the Israeli operations were exposed by the FBI and US Customs. Israelis were expelled, equipment confiscated, complaints filed but they usually managed to get away unpunished. This happened even with the two most daring and outstanding operations targeting the US nuclear sector. In the first case in the ’60s, according to US documents, a joint Lekem-Mossad team led by master spy Rafi Eitan stole enriched uranium from a depot of the NUMEC company in Apollo, Pennsylvania, which was handling nuclear waste for the US Atomic Energy Commission. NUMEC’s owner was Zalman Shapiro, an Orthodox Jew who later would be on the board of governors of the Israeli Intelligence Heritage Center.”

Veteran intelligence reporter Yossi Melman in a Jerusalem Post article

If you make a request about Israeli spying on the USA, many times, this is what happens, you get a reply, but it’s been blanked out, due to ‘security’ reasons.

FOIPA Request No.: 1150018-3

Subect:MORGENTHAU,HENRY JR

(FILE NUMBER 105-HQ-13545)

Dear Mr Smith:

The enclosed documents were reviewed under the Freedom of Information/Privacy Acts (FOIPA), Title 5, United States Code, Section 552/552a. Deletions have been made to protect information which is exempt from
disclosure, with the appropriate exemptions noted on the page next to the excision. In addition, a deleted page information sheet was inserted in the file to indicate where pages were withheld entirely. The exemptions used to
withhold information are marked below and explained on the enclosed Explanation of Exemptions:

Unfortunately, most of the pages in the PDF reply look like the one below. And there are at least 50 pages completely blanked out, for ‘security’ reasons, of course, you anti-Semitic nitwit.

Is_spyingonUS photo FBIsrael_FOIARequest_zpsfnrxkezs.png
This came from a request on Henry Morgenthau Jr’s Israel policy.

Henry Morgenthau Jr’s Israel policy is the stuff of legend in accounts about the birth of Israel. Some researchers claim that FDR’s former Treasury Secretary was present at the original 1945 meeting of American Zionists with Jewish Agency executive director David Ben-Gurion to set up the massive Haganah smuggling network to steal, illegally buy and smuggle surplus WWII arms from the U.S. to Jewish fighters in Palestine. (report PDF) This was the first major broadly organized Israel lobby challenge to U.S. sovereignty. It successfully overrode American policy enshrined in neutrality and arms export laws. Others claim Morgenthau was also instrumental in the illicit financing Israel’s clandestine nuclear weapons program in direct opposition to policy set by American presidents.

The FBI’s dusty 10,000 page file on Morgenthau, numbered 105-HQ-188123 (the 105 code signifies “foreign counterintelligence”) including intercepts to Morgenthau from Israel, could finally clear up many of these allegations, especially when compared to current research. Although the FBI—after a process that began in 2010—in September 2013 claims it has fully declassified the Morgenthau file, censors have blanked out nearly every page with a paint-roller of black ink.  How do high officials with strong ties to Israel and its lobby who are politically appointed to the U.S. Treasury Department flout U.S. laws with their own foreign-coordinated foreign policy movements? The FBI and Justice Department do not believe Americans are quite yet ready to know.

Traitors in our Government Allegiance to Israel

Ten Explosive U.S. Government Secrets about Israel

“Information Clearing House – In 1968 Director of Central Intelligence Richard Helms wrote urgently to Attorney General Ramsey Clark and President Lyndon B. Johnson that some highly enriched uranium fueling Israel’s Dimona nuclear reactor was stolen from America. LBJ reportedly uttered, “Don’t tell anyone else, even [Secretary of State] Dean Rusk and [Defense Secretary] Robert McNamara.” The FBI immediately launched a deep investigation into the inexplicably heavy losses at the Nuclear Materials and Equipment Corporation NUMEC in Pennsylvania and the highly suspicious activities and Israeli connections of the Americans running it. The CIA was tasked to find out what was going on in Israel, and compiled thousands of documents about the incident. (PDF) Although CIA officials in a position to know unofficially went on record claiming a diversion had occurred, for decades the CIA has thwarted declassification and release of the LBJ memos. On October 18, 2013 the only appeals panel with the power to overrule the CIA—the Interagency Security Classification Appeals Panel ISCAP—sent notification that Americans are not yet ready to know the contents of the memos (ISCAP decision PDF). This denial of public release of decades-old secrets concerning U.S.-Israel relations is far from unique.Although the Obama administration promised unprecedented transparency, it has emasculated the public’s ability to give informed consent on a wide range of key foreign policy issues. A review of ten particularly toxic U.S. secrets about Israel suggests stakeholders should start assuming the worst but most logical explanation.

Flooding from Hurricane Sandy ‘disappeared’ files about Israeli Spy Avraham Hermoni, who assisted Israeli spies and American traitors in getting nuclear weapons material to Israel.

US Charity Secretly Funds Israeli Nukes

Better stop here, as there is no shortage of info about our ‘friend and ally,’ Israel, spying on the USA non-stop, many times in cahoots with American traitors.

One for the Road
From the brazen Israeli attack on the USS Liberty, during which 34 Americans were brutally murdered and another 141 wounded by our ‘friend and ally,’ Israel, to the sneaky October 2000 attack on the USS Cole, just in time to help the traitorous Bush-Cheney Junta steal the WH, so they’d be in place when the Israeli masterminded 9/11 False Flag was set off, there’s never a shortage of American traitors that are more than willing to stab Americans in the back for Israel.

The list is only a start on the number of US traitors who are also citizens of Israel, where their true loyalty is. For instance, FED Head Janet Yellen (Jew) has Israeli citizen Stanley Fischer as her deputy.

Simple POTRIVIRI, domnule Iohannis?

Fapt. Primul interviu acordat de noul președinte al României, Klaus Iohannis, la foarte, foarte scurt timp după preluare mandatului, a fost acordat postului Realitatea TV, cu Rareș Bogdan în prim plan. Interviul a fost realizat la Cotroceni, pe 22 ianuarie 2015.

Rareș Bogdan, personajul pe care românii îl văzuseră, cu doar câteva luni în urmă, bântuind prin Parlament și așteptând să fie votat, la propunerea lui Crin Antonescu, președinte-director general al TVR.

Lumea a uitat, sub impresia iureșului provocat de agenții de dezinformare ai SISTEMULUI, de acest incident, al respingerii lui Rareș Bogdan de către PSD. Acesta a fost, știu toți cei implicați, adevăratul semnal al ruperii USL. A fost flegma scuipată de Ponta pe gulerul lui Antonescu.

Surse bine informate din anturajul lui Antonescu spun că omul-cheie în relația Antonescu-Realitatea TV-Rareș Bogdan a fost Eduard Hellvig. Actualul șef al SRI. Și nimeni altul decât fostul coleg de grupă al lui Rareș Bogdan, din facultate.

Aceleași surse mai spun că apariția subită în prim-planul PNL, direct în funcția de secretar general, al doilea om în ierarhia partidului, a lui Hellvig, se datorează tot relației cu Rareș Bogdan/Realitatea TV/Cozmin Gușă.

Fapt. Vanghelie: ,,… Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareș, să se ducă mâine dimineață, la prima oră, la Iohannis, înțelegi? Că eu am o… țin relația prin Rareș Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să facă majoritatea la Senat.”

“Eu cu Marian Vanghelie mă întâlneam des, pentru că speram să-şi facă cât mai repede partidul, să constituie majoritate şi să-l dea jos pe Ponta, pentru că acest individ este un pericol pentru România”, a spus Rareş Bogdan.

Fapt. Rareş Bogdan a fost coleg de facultate şi de grupă cu Eduard Hellvig şi a controlat în diferite perioade, direct sau indirect, cotidianul Ziua de Cluj şi agenţia de publicitate Trend Communication (în care este asociat şi cu colegul său de la Realitatea TV Octavian Hoandră, un apropiat al fostului ministru şi rector al UBB Cluj Andrei Marga). Rareş Bogdan a preluat staţiile locale din Ardeal ale Realitatea TV, iar ulterior a devenit chiar director general al postului-mamă din Bucureşti unde realizează în prime-time emisiunea “Jocuri de Putere”.

Fapt. Cozmin Gușă a recunoscut că afaceristul Călin Mitică este partenerul de afaceri al lui Rareş Bogdan şi Măricel Păcuraru şi partenerul său de afaceri în Realitatea Media. Acest parteneriat consta în faptul că posturile locale Realitatea TV din Transilvania au fost preluate de SC Presa Zece SRL, controlată indirect de Călin Mitică şi Rareş Bogdan. Acţionarii SC Presa Zece SRL sunt Marius Baica şi Ramona Valerica Diţă. Baica este unic acţionar la Nova Cominvest, societate care la rândul său deţine acţiuni la Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca, controlată de omul de afaceri Călin Mitică.

Fapt. Omul de afaceri Călin Mitică, audiat la sediul DNA Cluj în dosarul de corupţie în care au avut loc mai multe percheziţii, inclusiv la CFR Călători, CFR Marfă, SC Transferoviar-punctul de lucru din Bucureşti şi Remarul 16 Februarie, a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de alte două persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fapt. După un lung proces, magistrații au dat verdictul: fostul ministru de Externe a fost „agent al unui serviciu străin și, apoi, a devenit colaborator al Securității”. Judecătorii de la Tribunalul Maramureș au decis, definitiv, că profesorul Costel Sârbu de la Facultatea de Chimie din Cluj nu a greșit atunci când a afirmat despre fostul ministru de Externe și rector al Universității „Babeș-Bolyai”, Andrei Marga, că a fost „în solda unui serviciu străin, fapt care i-a atras urmărirea și, ulterior, racolarea de către Securitate”. Profesorul Costel Sârbu a făcut toate aceste afirmații într-un interviu acordat „Evenimentului zilei” în anul 2012, în care a mai spus că „Marga a fost foarte activ … el avea o plăcere deosebită să scrie note semnificative”.

Fapt. Războiul pentru Realitatea TV între grupările Elan Scwartzenberg şi M. Păcurariu-Cosmin Guşă, faza DNA: audieri, confruntări şi căutarea dispăruţilor. DNA a confirmat dezvăluirile României Libere de ieri cu privire la punerea sub învinuire a lui Maricel PĂCURARU şi a avocaţilor Mircea Mirel  AMARIŢEI  şi Sorin Ionuţ BARBU în dosarul ” Preluarea Realitatea TV”.

 “Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi,  în cadrul procedurii insolvenţei  SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă” se precizează într-un comunicat al procurorilor anticorupţie.

Ancheta continuă cu noi audieri, administrări de probe, confruntări şi căutarea altor circa 19 persoane, care luni nu au fost găsite pentru a fi audiate. România Liberă dezvăluia că în dosarul insolvenţei Realitatea TV de la DNA au fost puse sub învinuire  mai multe persoane între care acţionarul majoritar Maricel Păcuraru (partenerul de afaceri al lui Cosmin Guşă); doi avocaţi: Mircea Mirel Amariţei şi Gabriel Baciu; Madi Daniela Ionescu, acţionar minoritar ( o apropiată a lui Păcuraru), precum şi apropiata lui Elan Schwartzenberg, Monica Hoffman. Prima grupare ar fi  a lui Elan Schwartzenberg ( din care ar face parte fratele său, Fabian,şi apropiata sa, Monica Hoffman, dar şi alte persoane folosite drept paravan în societăţi comerciale) . Gruparea Elan s-ar fi erijat în patroni ai Realitatea ca deţinători a circa 52 % din acţiuni. Operaţiunea s-ar fi făcut  nelegal, printr-o firmă de tip off-shore, cu bani proveniţi din evaziune fiscală, prin traficul de influenţă făcut de Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ex- şef ANAF.

A doua grupare ar fi a lui Maricel Păcuraru, grupare apăruta ca acţionar minoritar în aprilie 2012 în Realitatea Media, cu o firmă din care 50% apartine lui Cosmin Guşă. Această grupare, cu ajutorul unor avocaţi, ar fi făcut contracte fictive, tot prin societăţi comerciale, pentru a îndatora Realitatea  şi a se înscrie astfel la masa credală cu o sumă cât mai mare. Gruparea Maricel Păcuraru ar fi preluat conducerea Realitatea TV prin astfel de acţiuni dolosive.

Avocaţii ar fi suspectaţi   de fals deoarece i-ar fi ajutat să încheie contractele fictive de îndatorare a Realitatea. Totalul creanţelor astfel umflate ar fi de circa 104 miliarde de lei noi. Infracţiunile s-ar fi derulat între anii 2011-2012.

Fapt. Rareș Bogdan este finul lui Sorin Roșca Stănescu, recent eliberat din pușcărie. SRS, un alt informator al fostei DIE, ca și Andrei Marga. Și tot după ce fusese prins că făcea servicii unui serviciu secret străin, ca și Marga.

Fapt. Octavian Hoandră este cumnatul lui Andrei Marga. Și a fost recrutat în presă de Sorin Roșca Stănescu.

Fapt. Nici până în ziua de astăzi nu se știe cu ce bani a reușit și reușește Cozmin Gușă să gestioneze Realitatea TV.

O scurtă analiză

Cozmin Gușă nu și-a ascuns niciodată simpatiile rusești. A fost negociatorul și artizanul vizitei suspecte a candidatului Mircea Geoană în Rusia. Legăturile lui Gușă cu Sorin Ovidiu Vântu nu mai trebuie amintite. Oamenii nu trebuie să uite că cel care l-a adus pe Gușă la București de la Cluj a fost Dan Voiculescu, alt turnător și fost șef în DIE. Numindu-l într-o funcție cheie în Trustul Intact. Din acest post, Gușă a fost parașutat direct pe poziția de numărul doi în PSD, fiind secretarul general al partidului sub Adrian Năstase. Din această poziție a fost parașutat de-a dreapta lui Băsescu în timpul campaniei prezidențiale din 2004. Băsescu a fost singurul care l-a mătrășit când Gușă a ridicat mâna asupra lui încercând să preia comanda grupului parlamentar PD din Camera Deputaților. Alegerile din 2009 l-au găsit de-a drepta lui Mircea Geoană, de mână cu Victor Ponta. Mâna criminală care a predat, cu doar câteva ore înainte de confruntarea Băsescu-Geoană imaginile cu Geoană intrând la vila lui Vântu. Pe Gușă îl regăsim, în 2012, de-a dreapta lui Crin Antonescu, la formarea și preluarea puterii de către USL.

Crin Antonescu, co-lider USL și președinte absolut al PNL, i-a impus în partid pe Andrei Marga, Eduard Hellvig, Sorin Roșca Stănescu, Daniel Chițoiu și alte personaje cu pedigri securist.

Acum se vorbește intens în lumea serviciilor secrete despre o breșă urâtă făcută de FSB în Transilvania.

Când Eduard Hellvig a fost numit șef la SRI, americanii au strâmbat din nas. Se spune că n-a fost un gest cugetat al președintelui Iohannis. Care a luat decizia influențat de un anumit grup de interese care i-a facilitat accesul la vârful PNL și, mai apoi, la candidatura pentru președinția țării.

Lumea uită că, subit, imediat după europarlamentarele din 2014, Vasile Blaga și Crin Antonescu au anunțat fuziunea dintre PNL și PDL. Despre care nu se suflase niciun cuvânt de ani de zile, din 2005-2006.

Nici până în ziua de astăzi nu se știe cine l-a determinat pe Crin Antonescu, personaj retras acum suspect din viața politică, să-l nominalizeze pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, în 2009, drept candidatul majorității ad-hoc PSD-PNL la funcția de premier în locul lui Emil Boc.

Nimeni n-a elucidat nici până acum de ce a ținut morțiș, și ce forțe oculte l-au constrâns, același Crin Antonescu să-l numească pe același Klaus Iohannis vicepremier. Rupând USL.

O singură întrebare

Chiar vorbim despre simple potriviri, oameni buni? Chiar sunt simple potriviri, domnule Iohannis?

http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/simple-potriviri-domnule-iohannis_530478.html