http://www.cotidianul.ro/procese-spectacol-si-victime-colaterale-244882/

Condamnarea lui Dan Voiculescu şi a lotului său reprezintă, oricât ar părea de paradoxal, şi condamnarea istorică a lui Traian Băsescu şi a regimului său. Poate chiar mai mult, asistăm la condamnarea democraţiei şi a capitalismului de tranziţie şi de import, impuse românilor abia ieşiţi din comunism de preaputernicii noştri aliaţi americani şi europeni. Să ne reamintim cu această ocazie că, în 2005, Traian Băsescu şi-a făcut o majoritate în Parlament cu ajutorul lui Dan Voiculescu şi al partidului său televiziune, aşa-numita „soluţie imorală”, deşi pierduse, de fapt, alegerile pentru Parlament.

În democraţie, dar şi în regimurile oligarhice, legea trebuie să fie egală şi echidistantă pentru toţi. Or, azi nu a fost condamnat decât miliardarul – şi real, şi de carton – Dan Voiculescu, dar Ion Ţiriac, Dinu Patriciu, Ioan Nicolae şi ceilalţi miliardari de tranziţie românească sunt încă liberi şi cu averea cvasi-întreagă. Şi încă n-am vorbit nimic despre Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi toţi finii şi cumetrii preşedintelui. Nu e echitabil şi nu e bine, tovarăşe Băsescu! Toate privatizările şi toate împroprietăririle din 1989 şi până în 2007 – anul aderării României la UE – au fost făcute asemănător, mai fraudulos sau mai aproape de lege, cu privatizarea de la ICA (Institutul de Cercetări Alimentare).

Am mai spus-o, înainte de a fi aplicată pe oameni, în România democraţia ar fi trebuit încercată pe câini. Acelaşi lucru se spunea cu amărăciune glumeaţă şi despre comunism. Iar zicerea tristă cu democraţia e valabilă şi pentru Bulgaria vecină, pentru Ucraina, Rusia, Turcia, Iran şi, mai ales, în ţări ca Egipt, Libia, Siria, ca să nu mai vorbim de Irak sau de Afganistan, ca şi de atâtea ţări africane. Toate aceste naţiuni „incapabile” de a-şi însuşi în literă „democraţia” au propriile lor tradiţii, unele milenare, adică mult mai vechi decât foarte tânăra democraţie americană. Putem vorbi cu adevărat de democraţie doar în trei ţări, şi anume în Marea Britanie, Franţa şi SUA, care au avut la vremea lor adevărate revoluţii burgheze, conducând ulterior, treptat, la democraţie (Emmanuel Todd – „Après la démocratie”). Nu putem vorbi de democraţie în sens strict nici măcar în privinţa unor mari naţiuni, cum sunt cea italiană, cea germană sau cea spaniolă, decât eventual după cel de-al Doilea Război Mondial, în cazul Germaniei sau al Spaniei chiar mai târziu. Pentru că Germania era sub ocupaţie, iar Spania sub dictatura franchistă.

Abuzul de conceptul democratic practicat recent în forţă aminteşte de abuzul teoriilor comuniste în anii ’50. Se vorbea atunci de puterea sovietică, pe când, de fapt, în ţările din Estul Europei era vorba de o crâncenă ocupaţie rusească, cu interese economice evidente, ascunse de ideologie, propagandă şi teroare. La fel astăzi, ocupaţia economică a Estului european cu bănci, fonduri de investiţii, FMI, multinaţionale se face şi cu o armată de propagandişti, agresivi şi dezgustători, ai democraţiilor occidentale. Comunismul s-a instalat cu cortegiul lui de procese îngrozitoare. Capitalismul are nevoie şi el de un anume soi de procese-spectacol.

Acestea fiind zise, să trecem la subiectul nostru de azi. Procesele lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu sunt pe drept cuvânt contestate, pentru că, în numele sacrosanctei democraţii venite din Vest (slujite de foşti securişti şi de foşti procurori comunişti), se încalcă grosolan proceduri, legi, expertize, bunul-simţ. Asta pentru că adevăratele procese sunt evitate cu mare grijă. Dacă Adrian Năstase ar fi fost judecat pentru dezastrul produs economiei româneşti prin privatizările marilor active ale ţării, ar fi căzut o bună parte dinestablishment, iar vinovaţii ar fi trebuit căutaţi şi dincolo de graniţe. Pentru că privatizările Petrom, Sidex, BCR şi celelalte s-au făcut la presiunile Occidentului şi în interesul diferitelor state occidentale. Cu acte de corupţie gigantice şi în care opinia publică i-a resimţit pe partenerii occidentali ca fiind parte activă. În cazul lui Dan Voiculescu, privatizarea Crescent, o firmă a Securităţii, dar cu partener britanic, s-a făcut la începutul anilor ’90 în condiţii pe care nimeni nu a reuşit să le descifreze. Cum a devenit miliardar Dan Voiculescu e o poveste ascunsă prin birourile sumbre ale Securităţii care şi-a supravieţuit propriei desfiinţări şi încă îşi supravieţuieşte.

Marea slăbiciune a procesului lui Dan Voiculescu e singularitatea lui. Toţi miliardarii de azi s-au privatizat, s-au înfruptat din activele publice de aceeaşi manieră ca Dan Voiculescu. Să dăm doar un exemplu. Dinu Patriciu s-a dovedit a fi un capitalist minabil, execrabil. Să amintim aici numai afacerile „Adevărul” şi Mic-Gros. Patriciu e un zero barat din punctul de vedere al afacerilor, al gândirii economice. Cum a putut face totuşi un miliard de dolari? Prin privatizarea, cu complicitatea lui Adrian Năstase, a bunurilor statului român. A fost judecat Dinu Patriciu pentru miliardul trecut în proprietatea sa în condiţii hocus-pocus? Meritul şi nefericirea lui Dan Voiculescu sunt că el a reuşit să construiască un trust de presă, iar în interiorul trustului se găseşte „nenorocirea” Antena 3, care i-a făcut zile fripte lui Traian Băsescu, arătându-le românilor, ca un brav periscop, nenumărate faţete ale ororii în care trăiesc. Serialul Bercea Mondial, printre altele (Flota, Alro, Nana…), e încă viu în minţile tuturor.

După ce a rostit ultimul cuvânt, Dan Voiculescu deplângea soarta lotului pe care l-a atras fără voie, zicea el, în procesul său şi în condamnarea care a urmat. Avea dreptate. El nu e „încărcat” numai cu afacerile Crescent, devenit Grivco, şi cu privatizarea ICA sau cu Antena 3 (din punctul de vedere al lui Traian Băsescu şi al camarilei sale), el e „vinovat” şi de calvarul în care i-a târât pe cei care l-au luat prea în serios. Şi e posibil ca dezastrul „imperiului” său să producă şi alte suferinţe. Presa noastră, arondată, politizată şi coruptă aproape în întregime, nu s-a ocupat aproape deloc de ceilalţi condamnaţi din lotul Adrian Năstase. Şi nu pare prea interesată nici de lotul Dan Voiculescu. Avem de-a face cu victime colaterale. Presa superpolitizată nu se interesează decât de jocurile propriu-zise ale puterii, civilii colaterali n-o emoţionează cine ştie ce. Ea nu se ocupă de oameni sau de societate, ci de poziţii şi cariere. Nu vă amintesc aceste condamnări în loturi de cele colective ale anilor ’50? Justiţia nu are vreme de destine individuale. Ea face revoluţie… democratică.

Marele avocat Gheorghe Mateuţ şi vestita echipă de la Antena 3 au suferit împreună un eşec colosal. Apărarea lor nu a fost câştigătoare. Dacă în aceşti şase ani de când durează procesul ar fi adunat probe despre celelalte privatizări frauduloase, „crimele” lui Dan Voiculescu ar fi fost puse în contextul istoric şi, deci, relativizate. Dacă ar fi studiat procesele-spectacol din istorie şi i-ar fi dat şi acestuia corecta lui denumire de proces-spectacol de tip stalinist, poate lumea ar fi înţeles mai mult şi tinerii judecători s-ar fi simţit obligaţi la mai multă reţinere şi prudenţă („Termenul „proces spectacol” descrie un tip de proces în care autorităţile judiciare au hotărât deja vinovăţia acuzatului. Procesul ca atare are singurul scop de a prezenta acuzaţiile şi verdictul publicului pe post de exemplu şi de avertisment. Are tendinţa de a avea un caracter de răzbunare mai degrabă decât corecţional. Procese spectacol au deseori loc în regimurile autoritariste, deşi, uneori, apar astfel de procese şi în ţările democratice, dar fără să aibă scopul eliminării sau reprimării oponenţilor politici sau organizațiilor considerate indezirabile. Astfel de procese pot arăta puţină consideraţie pentru acurateţea jurisprudenţei şi chiar şi pentru litera legii. Acuzaţii au puţine şanse reale să se apere” – Wikipedia). Dar cum să facă Antena 3 o asemenea documentare când ea însăşi practică un jurnalism-spectacol? Nu spune Mircea Badea că el nu e jurnalist? Dar atunci de ce se ocupă de politică? Presa-spectacol e pe cale să dea faliment şi, odată cu ea, şi non-jurnalistul Mircea Badea.

Despre procesul lui Dan Voiculescu, despre creşterea şi descreşterea imperiului său se vor scrie, poate, cărţi începând de acum. Dar ca acest proces foarte controversat să câştige în credibilitate, el ar trebui să fie urmat de alte procese, în primul rând de cele câteva ale lui Traian Băsescu. Tocmai de aceea, victoria de azi a lui Traian Băsescu poate să fie una à la Pirus. Traian Băsescu mai are vreo patru luni de imunitate. Vom avea un vast proces Traian Băsescu care să ţină locul procesului ratat al lui Nicolae Ceauşescu?

Text preluat de pe blogul Editurii Compania

Advertisements